Bărbatul a găsit, luni, în Piața Catedralei din centrul municipiului Arad, portmoneul în care se aflau actele de indentitate ale proprietarului și o importantă sumă de bani: 650 de euro și 2.934 de lei, in total echivalentul aproape 1.250 de euro.
El a dus imediat portofelul la Poliția Locală Arad, care a început să-l caute pe proprietar.
„Bărbatul care a găsit banii, C.B., a declarat că a găsit portmoneul pe jos, în piață, l-a deschis și l-a dus imediat la sediul Poliției Locale Arad din zonă. Nu a cerut nimic în schimb, dar și-a manifestat dorința ca, în prag de sărbători, proprietarul portmoneului să facă o mică donație copiilor instituționalizați din municipiu”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, șeful Poliției Locale Arad, Viorica Graur.
Sosit de îndată la sediul Poliției Locale Arad pentru a-și recupera bunul pierdut, posesorul portmoneului, un bărbat din localitatea Livada, a spus doar: „Nu-mi vine să cred, nu-mi vine să cred”.
El le-a povestit polițiștilor că banii și documentele i-au alunecat din buzunar în timp ce pleca la cumpărături.
Bărbatul le-a promis polițiștilor locali că va dona o sumă de bani copiilor instituționalizați, așa cum a fost dorința celui care i-a găsit portmoneul.